Am incheiat saptamana asta cu sarbatorirea celor 7 lunisoare
ale Sarei. La multi ani, prichindel vioi si plin de energie!
Sambata am stat in casa si am spalat intruna, ca se
adunasera multe, multe haine murdare. Am spalat, ne-am jucat, am dormit – Sara si,
dupa-amiaza au atipit si SO cu Cristina.
Azi insa, voiniceste, am pornit la drum. Ne-am trezit cu
mic, cu mare – aia mici mai devreme, aia mari mai tarziu si, ne-am pregatit
bagajele de calatorie. Am mers la
promenada prin centru, am trecut prin piata de Craciun care se organizeaza an
de an pe Gamla Stan, in “piata mare”, am trecut prin Kungsträdgården unde era
alta piata de Craciun, ne-am uitat un pic la patinoar, am trecut apoi pe la NK
sa vedem vitrinele frumos decorate si apoi ne-am dus in Gallerian sa dam papa
prichindelului. Sara a dormit cam 10 minute cand am plecat de acasa, iar
apoi a fost vioaie (chiar in ham) o buna parte din drum. Cand a adormit am
pus-o in carut si a facut nani cam trei ore. Nici nu visam noi la atata somn… Desi ii cumparasem doua borcanele cu papa –
mango si cartof cu pastarnac – nu am indraznit sa o incerc azi cu produse
cumparate. Am preferat sa o alaptez. Acasa s-a obisnuit cu branzica si incercam
sa mai introducem treptat bunatati-noutati.
Cristinism:
Eu: “Ce faci Cristina?”
Cristina: “Tu ce faci?”
Eu: “Eu fac bine.”
Cristina: “Si eu
fac bine. Tati nu face bine.
Eu: ”Ce nu face
bine? De ce nu face bine?”
Cristina: ”Ca el
nu poate sa stea cu Sara. Nimic nu poate sa faca!”
Ce am uitat sa va
zic de la serbarea de Lucia e ca a cantat pitica – la unele cantecele mai mult,
la altele mai putin... si toata serbarea a fost stresata de lumanarile fetei
din fata. In fata ei au asezat o fetita care avea coronita de lumanari
pe cap si care canta dand din cap. Cristina,
in spatele ei, era foarte atenta sa nu ii intre lumanarile in ochi. Asa ca
toata serbarea a stat cu ochii pironiti pe lumanari (cu baterii, nu va
speriati, nu era pericol de incendiu).
Week-end-ul in imagini:
Buna-dimineata!
La plimbare:
Viitorul patinator:
Privind vitrinele de la NK:
In drum spre casa (blocul vecin):
O farama de Stockholm:
Tortul de 7 luni:
Pentru tortul de luna asta am folosit ce aveam prin casa. Nu prea aveam timp sa fac ceva complicat, asa ca am inceput cu o placinta de fructe (in loc de blat), cu pere jos si banane deasupra, iar apoi l-am imbracat in frisca amestecata cu zahar farin cu vanilie, nuca prajita si macinata si zahar ars maruntit (s-a amestecat cu frisca si i-a dat o aroma de caramel) - super bun!
Si restantele (torturile din tara, pe care nu am apucat sa le public la timp):
Am sarbatorit 4 luni la Galati:
Si 5 luni la Bucuresti, cu o mica intarziere (din cauza racelilor care nu ne-au dat pace):
Recunoasteti personajul:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu