Insemnari de la nastere

Ma straduiesc de ceva vreme sa astern “pe hartie” cat de amanuntit imi amintesc evenimentul petrecut acum 3 saptamani. Iar trecerea timpului nu imi usureaza deloc munca, asa ca mi-am luat inima in dinti si, prinzand un moment de respiro incep sa notez ceea ce imi amintesc, pentru a putea citi si retrai momentele peste ani si ani.
Ne pregateam sa ne uitam la un film – eu, mama si SO. Stiu ca am asteptat o groaza sa termine SO ce avea el de facut la calculator. Intre timp eu imi pregatisem sticluta cu apa – fara de care nu stateam niciodata, pernele si scaunul pe care sa imi intind picioarele. Cand eram cu totii gata, pe punctul de a porni filmul, s-a intamplat: s-a rupt apa cand m-am asezat pe canapea. Asta se intampla pe la 9 fara 10 seara. M-am dus linistita si mi-am facut o baie scurta, iar apoi am sunat la spital. M-au chemat pentru control – la suedezi, daca se rupe apa inainte sa inceapa contractiile se asteapta 3 zile inainte sa se intervina.
Am ajuns la spital la 10 noaptea. Ne-au bagat intr-o sala unde am crezut ca vom sta doar pentru control, dar am ramas acolo pana la sfarsit. Un pat pentru pacient, un pat pentru insotitor, o masuta mica si 2 scaune, dulapuri in care aveau cearsafuri de schimb si alte chestii de uz spitalicesc. O usa dadea spre baie, iar alta direct afara – am aflat mai tarziu ca acest avantaj l-am avut pentru ca era sala de urgenta.
Initial am fost primiti de catre o asistenta care ne-a interogat sumar si a luat scrisoarea de doleante – asa se practica pe aici, sa iti scrii pe hartie daca ai anumite asteptari de la personal. Stiu ca eu am solicitat epidurala, i-am rugat sa vorbeasca in engleza cu SO si alte chestii minore.
Apoi au venit doua moase – una cu experienta, iar cealalta invatacica. Ne-au anuntat ca o sa ramanem acolo, deoarece apa fiind verde trebuia sa fiu tinuta sub observatie – mai precis bebele. M-am speriat un pic la inceput, pentru ca stiam ca apa verde inseamna ca bebele nu face prea bine, dar personalul parea destul de calm, asa ca m-am mai linistit si eu. Concluzia a fost simpla: apa verde, bebele sufera, trebuie scos cat de repede posibil – o sa grabim nasterea.
Primul lucru pe care l-au facut a fost sa verifice starea bebelusului folosind curba CTG ce masoara bataile inimii bebelusului si contractiile. Investigatia dura cam o jumatate de ora si au facut-o de doua ori. Intre timp s-au indesit contractiile, dar nu erau suficient de puternice sa duca la vreun rezultat. Imi amintesc ca am varsat la un moment dat. Mi-au pus perfuzii cu glucoza – sa ma tina in forta si ocitocina – sa creasca intensitatea contractiilor. Pe la 12 noaptea am primit si primul anestezic – 2 tablete de citodon (stiau ca am mai folosit pentru hernie si ca nu am reactii adverse) – care mie mi s-au parut foarte slabute si cand le luam pentru durerea de spate, asa ca ma vedeam nascand sedata doar cu paracetamol (citodonul este compus in mare parte din paracetamol). Noroc ca nu a fost asa!
Ne-au lasat singurei o perioada – sfatuindu-ne sa incercam sa dormim. SO s-a intins un pic in patul lui, eu nu aveam nicio sansa sa adorm. Aveam un monitor pe care vedeam bataile inimii copilului si intensitatea contractiilor – de mare ajutor. La un moment dat a venit si doctorita si mi-a facut o ecografie. A constatat si ca bebeul nu avea capul fixat – nu prea am inteles atunci care era treaba cu capul fixat sau nu.
Pe la ora 4 am decis sa apelez la butonul rosu – care chema personalul – si am cerut calmante. Contractiile devenisera din ce in ce mai dureroase si cred ca si efectul citodonului – daca avusese vreunul - trecuse. Au venit moasele si au constatat: dilatatie 4 cm...vine epidurala! Fericire maxima pe mine numai la auzul cuvantului “epidurala”. A durat un pic pana a aparut anestezista – timp care initial mi se parea nesfarsit. Ca sa suport mai usor intepatura epiduralei si contractiile pana cand aceasta isi facea efectul mi-au dat 2 tablete de alvedon (paracetamol) si am primit si masca de gaz ilariant. Si cam atunci a inceput fericirea. Nu stiu cati au avut ocazia sa incerce acest gaz, dar spun cu mana pe inima ca este absolul demential. Incercam sa trag doar cand intensitatea contractiei crestea si sa ma opresc inainte de pauza dintre contractii pentru a fi lucida in pauza. Daca trageam prea mult – si s-a mai intamplat si asta – totul se derula in reluare. Sunetele se repetau in capul meu in continuu, iar ceea ce ma deranja era ca simteam si o mare parte din durere tot in reluare – si cumva mai tarziu decat se petrecea in realitate. Cert e ca m-am inteles foarte bine cu acest gaz. Am renuntat la el doar cand si-a facut epidurala efectul – si atunci durerile disparusera parca din senin - am reusit chiar sa atipesc cateva clipe.
La ora 7 personalul de noapte a venit sa isi ia la revedere si sa verifice pentru ultima data starea mea: dilatatie in continuare 4 cm! M-am gandit atunci ca va mai dura o vesnicie pana se va termina, asa ca am mancat un sandvis la micul dejun, asteptand sa se mai intample ceva. Intre 7 si 8, desi cu epidurala, incepusem sa simt din nou durerile – care cresteau parca in intensitate. A venit personalul care intrase in tura la 7, iar la controlul de la ora 8 aveam dilatatie 10! Eram fascinata. De la 4 la 7 ramasesem la 4 cm, iar intr-o singura ora ajunsesem deja la 10. Atunci a inceput distractia: oprim epidurala, mai pastram gazul dar cu grija la cat mai respiram ca poate diminua puterea cu care se impinge.
Nu tin minte extrem de multe din ultima perioada, dar stiu ca a aparut si un doctor care a luat un pic de sange din capul bebeului sa vada care e starea acestuia. Sincer, nu m-am prea bucurat la vederea doctorilor pe langa mine, caci in Suedia nu se practica sa nasti cu doctor, ci numai cu moase. Doctorul intervine doar cand e vreo problema, asa ca prezenta lor pe acolo ma cam speria.
Desi doctorul era pregatit sa scoata bebelusul cu o asa zisa ventuza care se fixeaza pe capul copilului si il trage afara – moasa a insistat sa mai impingem un pic, ca nu mai e mult si o sa iasa fara ajutor.
Intr-adevar, bebeul a iesit fara sa fie tras de cap de nimeni. Desi un pic vinetiu la inceput, ghemotocul a scos sunete de la inceput. Am aflat mai apoi ca micuta a avut cordonul ombilical incolacit in jurul gatului. Probabil in tara as fi facut cezariana imediat intr-o astfel de situatie – si poate nu toate nasterile naturale in care copilul are cordonul in jurul gatului sunt un succes. Dar totul e bine cand se termina cu bine! SO a fost cel care a taiat cordonul ombilical, iar apoi mi-au pus bebeul direct pe mine, acoperit cu prosoape si am stat asa cam 2 ore. I-au facut rapid o injectie cu vitamina K, moasa si cu o alta doctorita m-au cusut, iar noua ne-au adus din nou sandvisuri si suc. Eram pregatita sa vad un bebe rosiatic si cutat, ca asa am fost pregatita. Bebeul nostru insa a avut o piele super fina, era curatel, necutat, cu mult par si nicidecum nu arata ca cei din pozele pe care le-am vazut eu in carti sau pe internet.
Dupa cele 2 ore au masurat si cantarit copilul: 3250 g si 52 de cm. Am mai stat pe acolo cat mi-am facut un dus si au terminat moasele de scris jurnalul de nastere, iar apoi am fost condusi cu bebelus cu tot la hotelul pentru pacienti – unde am ramas 2 zile – cu bebeul tinut sub control de o moasa.
Am realizat ca nu am folosit TENS-ul – pe care il aveam la mine, dar am simtit ca nu imi va fi de mare folos. Nu am folosit nici CD-urile mele cu muzica aleasa cu grija, e drept ca nu imi ardea de muzica atunci, dar nici nu am vazut vreun CD-player pe acolo – poate pentru ca era sala de urgenta. Le voi pastra insa ca amintire :).
Legat de nastere, contrar avertizmentelor pe care le primisem, nu am perceput-o deloc ingrozitoare. Si recunosc, asta se datoreste in mare parte personalului, care s-a purtat absolut impecabil. Doctori, moase sau asistente, toti m-au dragalasit si incurajat tot timpul, au dat dovada de profesionalism si toata atentia lor a fost concentrata asupra noastra, sa ne simtim cat de bine posibil si ca totul sa se termine bine. Si au reusit!
Asta e povestea venirii pe lume a ghemotocului nostru scump!