3 saptamani

S-a nascut pe 12 aprilie la spitalul Danderyd din Stockholm la 10.18, avand 3250 g si 52 cm. Astazi a implinit 3 saptamani. Am inceput sa ne mai obisnuim unii cu altii, sa ne facem un program si sa mai intelegem limbajul ei. Are o gramada de mutrite, care mai de care mai dulce. Evident, cea mai placuta e cand rade cu gura deschisa si chitaie (motiv pentru care si-a primit denumirea de “Soricica”) – chitaitul reprezentand hohotele ei de ras. SO adora insa si mutrita ei de dinainte de a plange – exact 1-2 secunde inainte de a se auzi sunetul plansului. Mie mi se rupe sufletul cand vad mutrita aia si incerc orice pentru a opri sunetul ce va urma.
A inceput sa se mai acomodeze cu baita, desi ne mai jelim un pic si acolo. Cu carutul nu ne intelegem deloc. Am avut cateva incercari de a o scoate afara, cand ne-am intors rapid cu copilul plangand din toti plamanii. O singura data a reusit sa doarma linistita si sa ne terminam plimbarea pe care ne-o propusesem. Aici trebuie sa mai avem rabdare si perseverenta.
Am renuntat la hainutele marimea 54, pentru ca devenisera cam fixe. Ghemotocul creste pe zi ce trece. Am trecut la marimea 56 care par ca ii vin tocmai bine acum si suntem pregatiti sa trecem la 62 cand va fi cazul. Hainutele de marimi mai mici ca 54 au ramas evident nepurtate. La fel si multe sosetute, pentru se pare ca “traim pe picior mare” :)
Evolutia greutatii a fost dupa cum urmeaza:
- 3250 g la nastere
- 3050 g la iesirea din spital
- 3310 g la cantarirea de catre moasa la vizita acasa de pe 18.04.
- 3600 g la BVC cand am fost la control pe 27.04.
Stim sa facem o gramada de chestii si invatam altele noi pe zi ce trece. Iata cateva din momentele bune de retinut:
- A primit o Suzi destul de repejor, pentru ca reflexul ei de a suge a fost destul de dezvoltat si simte nevoia sa suga destul de des. Dupa controlul de pe 18.04 am introdus-o pe Suzi in viata micutei. Prima reactie: a supt un pic din ea, si cand si-a dat seama ca nu e ceea ce spera, a scos-o cu mana din gurita si a aruncat-o cat-colo.
- La un moment dat, cand veneam cu degetelul mic sa ii scot sanul din gura – ca supsese suficient – a observat miscarea, si cum ea pazea sanul cu ambele maini pe langa gurita, cu una din ele mi-a prins degetelul si mi l-a impins – cu toata forta ei probabil. M-a amuzat teribil.
- De cate ori plange inainte sa ii dau papa, in momentul cand incepe sa suga se uita cu coada ochiului la mine, parca spunand: “Nu puteai sa imi dai mai devreme si sa nu ma lasi sa plang?”.
- Zambim. Cel mai adesea in somn. Si cel mai amuzant e cand atipeste cu sanul in gura si la un moment dat zambeste larg...si tot lapticul din gura i se prelinge pe obrajori.
- Pozitia preferata de somn e pe mine. O tin in brate dupa ce papa sa o ajut sa dea aerul inghitit afara. Atunci se ghemuieste cu capul pe mine, usor in extensie, picioarele stranse sub fund si incrucisate, iar funduletul il impinge inapoi. Este extrem de dulce cand sta in pozitia asta, cu o expresie de satisfactie pe mutrisoara si adesea zambind. Am o banuiala ca este pozitia in care statea si cand era in burtica - pentru ca si acolo isi impingea adesea funduletul in spate :).

Daca la inceput tot ce facea era sa manance si sa doarma, acum are si momente cand e treaza si analizeaza ce se petrece in jur. Ii place sa se uite si sa observe – se uita atent pe geam, la noi cand ii cantam, sau pur si simplu prin camera cand este la noi in brate sau in patut.
De ceva vreme au inceput si colicile. Ne chinuim ziua o groaza – micuta are dureri si plange din tot sufletelul ei. Picaturile pe care le incercam de cateva zile nu par sa dea rezultate. Mai avem doua tipuri de picaturi de incercat, si sper sa ii mearga cu ceva ca nu suport sa o vad chinuindu-se asa zi de zi. Am invatat si noi un lucru: bebelusul nu plange niciodata fara motiv.