Odata cu
schimbarea lunii la noi s-a schimbat si vremea. Inca de duminica s-a simtit un
vanticel mai racoros si temperaturile au scazut cu vreo 5-8 grade. Mai precis, noaptea sunt cam 10-12
grade, iar ziua greu trece de 20. Dar nu ne vaitam! Am avut vara? Am avut! 10
zile? 10 zile! Pai sa fim multumiti, ”altii moare si-asa n-are!” – era o vorba
frumoasa din popor.
Maine plecam in vacanta pentru patru
zile si…de data asta lasam cortul acasa! Mergem la Kolmården – gradina zoologica
si “lumea lui Bamse” – si apoi la lumea lui Astrid Lindgren. Ne-am facut
bagajele – fara numar, ca doar mergem cu masina, si ne-am pus desteptatoarele
sa ne trezeasca maine cu noaptea in cap, sa incepem ziua de dimineata.
In general,
in ultimele zile ne-am pregatit pentru ”marea” excursie. Duminica am fost la
plaja (a fost destul de racorica), luni am mai dat o raita prin Vällingby,
marti ne-am invartit in jurul casei si azi am mers la ferma de animale de langa
noi, unde am incins o joaca de vreo patru ore.
Ce mai zic fetele…
Sa te fereasca Sfantu’ sa o intrebi
pe Sara de vreun lucru, unde e. Cam asa decurg toate conversatiile care incep
cu ”unde e Sara...”:
Eu: ”Unde e Sara suzeta roz?”
Sara (ridicand din umeri): ”Nu e!”
Are ochi buni, nu i-am facut vreun
control special dar stiu ca asa e! Gaseste firele de par oriunde si oricand:
Sara: ”Fii de pa! Fii de pa! ” (fir
de par)
La baie ne descurcam minunat! In timpul zilei face la wc, iar noaptea
o trezesc o data si o pun pe olita. De
pe wc striga imediat: “Am nat! Sunt gata mami!”.
Le-am facut
niste tatuaje saptamana asta. Sara:
”Eu am tatuaje! Tina are tatuaje! Nu mami are tatuaje! Nici tati are tatuaje!
Doar eu si Tine are tatuaje! Mami si tati nu are tatuaje!” – cam asa se extinde
vorba Sarei pe aproape orice subiect.
Eu: ”Ce s-a
auzit?”
Cristina: ”Am
ragait!”
Eu: ”Aoleu!”
Cristina: ”A, ragait de trei ori azi!”
Eu: ”Pai ce, tu umblii cu ragaitul?”
Cristina (prompt):
”Da! Si Sara cu partzaitul!”
Tot la
capitolul “cristinisme”: “Nu e coiect! Saia
are parul galben, mami are parul galben, numai eu trebuie sa am parul maro!”
E la moda in continuare tzopaiala in
pat. Si instigarea la tzopaiala se face cu termenul ”nebunie”. (”Vrei sa facem
nebunie Saia?”)
Nu m-am gandit prea mult la asta,
dar in ultimele zile mi-am dat seama ce bine e uneori ca nu ne intelege lumea. Mergeam
cu caruciorul cu fetele spre Vällingby intr-una din zilele trecute si vorbeam
cu Cristina despre mure (avem tufa noastra langa cele de coacaze si sa mergem
sa vedem daca s-au copt, etc, etc.) La care Sara incepe sa tipe ”mure” in gura mare (sau
chiar vreau mure) – pronuntand “r”-ul “i”, ca asa poate ea.
Un alt
moment din acelasi capitol a fost intr-o seara, cand era obosita – nu dormise
toata ziua – si se asezase pe balcon sa manance. I se facuse foame si s-a
asezat la masa pe balcon tipand ca in gura de sarpe ca ii e foame. M-a luat pe
nepregatite, asa ca am inceput sa scot din frigider tot ce putea fi pus pe
masa. Eu veneam cu farfurie dupa fafurie,
iar ea striga ca “nu viau asta! nu e buna asta! Mi-e foame mami!” Pana la urma
am reusit sa potolesc pe ”Fometila”, si dupa putina vreme chiar sa o adorm.
Citeam pe un
blog la un moment dat o replica ce mi s-a intiparit bine in memorie despre
perioada de stat cu copiii acasa: “Zilele sunt lungi, dar anii sunt scurti”.
Probabil am mai pomenit-o pe-aici… dar e incredibil de adevarata!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu