marți, 6 ianuarie 2015

2015 - La multi ani!


A trecut Craciunul, a trecut Revelionul si ne-am trezit in 2015. Despre Craciun am mai povestit cate ceva. Intre Craciun si Revelion am fost cu totii liberi, ne-am facut un program de trezit tarziu si am profitat de “vacanta”. Revelionul l-am facut acasa, a fost o petrecere pe cinste: 9 persoane (5 adulti si 4 copii cu varste intre 7 luni si 5 ani si jumatate). Nu am sunat pe nimeni, nu ne-a sunat nimeni, nu am trimis niciun sms, nu am primit niciun sms. Adevarul e ca nu prea am avut timp de nimic. In fiecare moment se intampla cate ceva. Cristina a stat treaza pana la finalul petrecerii – 3 dimineata, iar Sara, dupa ce a dormit de pe la 21:30 la 22:30, a stat treaza pana pe la 1, sa vada si ea care e treaba cu Revelionul, sampania si artificiile. Asa ca va uram acum sa fiti sanatosi si sa aveti un an plin de bucurii! La multi ani!
Au trecut repede primele zile ale anului si SO a inceput serviciul ieri. Azi e liber, ca e sarbatoare, iar pe Cristina o ducem la gradi doar de miercuri pana vineri.
Noi ne pregatim deja de vacanta – bagajele se fac noaptea, dupa ce adorm piticele. Plecam pe 10 ianuarie, sambata si ne intoarcem pe 24. Ne asteapta temperaturi intre 15 si 21 de grade, asa ca ne pregatim sa stam afara cat mai mult cu piticele sa ne bucuram un pic de soare si de vacanta. Vom merge cu doua carucioare, dar bagajele de cala sunt limitate – fac o selectie apriga la hainute!
Ce a mai papat Sara: nectarine, caise, gutuie, fasole verde, afine, paste. Am facut progrese si cu cerealele, dar nu am introdus carnea inca – la capitolul asta suntem in urma. Am ajuns la un galbenus de ou la doua zile si branzica papa zilnic.
Sara e un omulet in toata regula. Nu merge pacalita cu nimic. Cand papa noaptea, uneori, adormita fiind, cand o vad ca nu mai papa activ, ii inlocuiesc tzitzi cu suzetica. Daca nu e satula se prinde imediat: scoate suzetica si o arunca cat-colo, intinzandu-se dupa tzitzi. Sau isi ia suzetica de la inceput in mana si nu ii da drumul deloc, iar cand se satura de papat si-o pune singura in gurita. Ca un copil mare!
Se plimba de-a busilea pe unde vrea, pleaca in explorare spre dormitoare, se pune in fundulet cand vrea – e independenta! Si mai nou vrea sa se ridice in picioare tinandu-se de mobila. Ii place cand o sustin sa stea in picioare. Cred ca de-abia asteapta sa o ia la fuga dupa Cristina.

Cristinisme notate in ultima vreme:

SO: “Lasa-ma cristina ca sunt amarat!”
Cristina: “Cine te-a amarat?”

SO: “Daca vii aici pe mine inseamna ca vrei sa fii ga-di-li...”
Cristina: “Pupicita!”

Cristina:”Acum mai vreau doar pestisor!” (terminase de papat ce avea in farfurie, pestisor cu piure si pastai si mai vroia un pic de pestisor)
Eu (ocupata cu altceva): “Asteapta sa iti aleaga tati, Cristina!”
SO: “A aruncat pisica pe mine!”
Cristina (bosumflata tare si un pic nedumerita): “Nu a aruncat nimic! Noi nu avem nicio pisica!”

Cristina: ”M-am jucat destul cu tableta?” Avem limita de 30 de minute pe zi de jucat cu tableta. De multe ori, pitica ma intreaba ea daca a trecut timpul si are grija sa nu il depaseasca.

Eu: “Of...stai sa ridic zambiluta asta ca s-a culcat!”
Cristina: “Nu s-a culcat! Ca ea nu are pat ca al meu!”

Cateva poze din perioada asta:






















Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu