Vacanta in Gran Canaria

Cred ca ne va lua ceva vreme sa ne revenim si sa punem totul in ordine, mai ales ca e un dezastru general in toata casa. Pe langa deranjul creat cu bagajele, mai avem de strans si bradul si podoabele de Craciun, care sunt peste tot in casa. Cel mai greu va fi sa reintram in rutina de dinainte de vacanta, ca programul nostru din ultimele doua saptamani a fost cam asa: trezire (fortata) la cat decidea scandalagiul mic (in general cam 8-9, au fost cateva zile cu 10-11), mancam pe balcon, pregateam bagajele si plecam. Unde? Pai de multe ori spre plaja, dar la inceput am explorat statiunea in lung si in lat. Si asa ne gaseam noi de plimbare cam toata ziua, intorcandu-ne la hotel seara cand, faceam dus, urmat de o eventuala masa de fructe si ne culcam. Eu am dormit cu fetele in dormitor, iar SO in living  desi planul initial era sa doarma Cristina in living, ca in Tenerife. Acum s-a simtit exclusa sa dormim noi toti si ea singura, asa ca am schimbat.

Dar sa incep cu inceputul. Am plecat pe 10 ianuarie de acasa, cu noaptea-n cap, caci avionul decola pe la 6. Asa ca, incarcati cu doua bagaje mari de cala (de 20 kg), unul mic (pentru bebe, de 5 kg), trei bagaje de cabina, olita portabila (cealalta era intr-unul din bagajele de cala) si doua carucioare ne-am urnit pe la 4 de acasa, cu doi copii mai vioi decat am fi crezut. Zborul a fost lin, dar destul de lung – 6 ore. Am avut perioade linistite, cand chiar au dormit ambele pitice, dar si cateva momente agitate, care pareau ca nu se mai termina. Ne uitam la ceas din minut in minut, caci timpul parea ca trece muuult prea lent atunci. In final am ajuns la destinatie pe la 11 ora locala, a durat destul de mult sa ne primit bagajele si am plecat spre autobuzul care avea sa ne lase in apropierea hotelului. Era teribil de cald, schimbarea destul de mare pentru noi, care treceam de la iarna suedeza la peste 25 de grade (asa se simtea cel putin, era miezul zilei ), palmieri si floricele multicolore.

Gran Canaria, a treia ca suprafata dintre Insulele Canare se afla la 150 de km de coasta Africii, cu o populatie de aproape  milion de locuitori. Numarul anual de turisti este de aproximativ 2,2 milioane, cei mai multi vizitand in sudul insulei. Are cam aceeasi structura ca si Tenerife: munte in mijloc, partea de nord mai ploioasa si cu vegetatie bogata, iar partea de sud arida, cu plaje si soare tot timpul anului. Nu a cazut nicio picatura de ploaie cat am stat noi acolo, dar am prins cateva zile cu vant puternic. Spre deosebire de Tenerife, unde predomina turistii englezi, Gran Canaria este invadata de nemti. Se vorbeste germana peste tot, uneori gaseai informatii scrise doar in germana (nici spaniola, nici engleza) – gen meniuri, pe la supermarket, diverse informatii turistice. Pe unde mergeam auzeam vorbindu-se germana in jurul nostru cam in 95% din timp.

Dupa ce ne-am gasit hotelul si ne-am instalat, am desfacut bagajele si ne-am schimbat, am iesit la plimbare in apropierea hotelului, in cautarea unei mancatorii, ca eram flamanzi toti. Nu a fost greu de gasit, la 100 de metri de hotel aveam un soi de mall, cu o groaza de restaurante. La intoarcere, am  trecut si prin supermarket sa ne luam cate ceva de papa pentru micul dejun. Am cumparat, poate pentru prima data, lapte stricat in termen de valabilitate (noroc ca l-am pus la fiert sa ii fac branzica Sarei, ca poate nu ne prindeam) si ne-am dat seama inca o data ce bine e in Suedia ca nu trebuie sa ne caram apa de baut din supermarket.

Pufa a fost foarte activa toata perioada. Facea exercitii sa se ridice in picioare, sustinandu-se doar in maini si in varful picioarelor, sau ridicandu-se in genunchi. A fost o adevarata aventura sa dorm cu amandoua in pat. Sara se trezea si manca noaptea, iar daca o vedea pe Cristina (eu dormeam intre ele) incepea sa vocifereze si sa se urce pe mine sa ajunga la ea. A fost dificil pentru Pufa la hotel, pentru ca nu am lasat-o deloc sa se miste in voie. Aveam gresie pe jos peste tot si ea s-a miscat “liber” doar supravegheata in patul din dormitor si in patutul de voiaj pe care il aveam instalat in living, dar il mai scoteam si pe balcon cand mancam. In rest a mers in carucior si ham si o puneam in scaunel de bebe la restaurante, cand mancam noi. A facut progrese mari cu SO, pentru ca daca la inceputul vacantei urla ca in gura de sarpe cand o lua in brate, spre sfarsit au stat impreuna si 5 minute! Momentul dusului a fost crunt pentru ea. La inceput i-am facut baita in fiecare seara, dar, pentru ca plangea intruna si nu s-a acomodat cu baia de la hotel (aveam cadita ei gonflabila, dar nici cu aia  nu era obisnuita) am renuntat sa o mai chinuim. Cand veneam de afara, facea SO dus, iar apoi mergeam eu cu Cristina – Sara o tinea intr-un plans continuu. Cam toate dusurile mele au durat 30 de secunde :).

Noi am stat la primul etaj, care era de fapt la nivelul strazii. Am realizat ca noi nu am putea locui vreodata la parter, cu toata lumea holbandu-se in casa. Cum hotelul nostru era langa ocean, multi treceau prin dreptul lui in drumul lor spre plaja. Si, un numar considerabil de turisti se oprea se uita lung la hotel, la curte, la piscina, la cum arata camerele, sau doar stateau sa rada la bebe Sara. Spaniolii (si turistii relaxati) sunt extrem de dragastosi cu copiii si mai ales cu bebelusii. Toti vorbesc si rad la ei si – ce nu ne place deloc – ii mangaie!  Cand ne vedeau pe drum cu doi copii mici lumea ne facea loc, unii se minunau, altii pareau compatimitori. Adevarul e ca nu erau prea multi copii pe insula asta. Cred ca venirea noastra a scazut cu un procent bun media de varsta a turistilor din Gran Canaria.

Intrucat nu a trecut multa vreme de cand am vizitat insula vecina (Tenerife), am facut constant comparatii. Desi Gran Canaria e mai scumpa (am remarcat asta de cand cautam hotel), noi am gasit-o mai putin atractiva ca Tenerife. Acum sunt destul de multi factori subiectivi: perioada in care am fost, in Tenerife aveam doar un copil – mai putina agitatie, am stat mai mult acolo, am inchiriat masina si ne-am plimbat mai mult. Gran Canaria pare invadata de chinezarii. E posibil sa fie asa doar in statiuni – noi ne-am invartit doar in Palya del Ingles, una din cele mai mari statiuni de pe insula – dar toate centrele comerciale aratau ca ”Europa” binecunoscuta din Bucuresti. Am fost deamagita de supermarketurile mici, unde gaseau doar produse de baza. Nu am avut de unde sa ii iau produse ecologice Sarei, ba nici legume variate nu am gasit asa cum speram. Vestitele mango, avocado si papaya pe care le produc local au fost o dezamagire – umflate si mai fara gust decat ce cumparam noi in Stockholm. Nu am vrut sa ii dau alimente noi, dar nu m-am abtinut de la a-i da putina papaya sa guste. Nisip a mai mancat cu siguranta in zilele cu vant, dar pe asta nu il trec ca noutate in lista de diversificare, ca mai gustase ea niste pamant dintr-un ghiveci pe care il tineam pe jos in living, chiar cu o zi inainte de plecare in vacanta (nisip, pamant, tot pe acolo).

Cristina a fost foarte activa toata vacanta, a tinut-o intr-un ”hai sa ne fugarim!” tot timpul. Se imbrca cel mai subtire dintre noi toti dar si alerga intruna. Vroia la plaja sa isi bage picioarele in apa si sa inalte castele de nisip pe care sa isi fixeze gaina si cocosul (aduse de acasa cu acest scop). Am mers la un fel de gradina zoologica si ii aratam tot felul de animalute si pasari – ea cauta bete si urmarea vrabiute. Am mers sa ne plimbam pe camile (eu cu ea, si SO sa ramana cu Sara). Cand am ajuns nu a vrut sa se urce pe camila, mi-a zis sa ma duc singura. Am cautat locul de unde pleaca trenuletul care se plimba prin statiune sa mergem si noi cu el. Cristina nu a vrut, asa ca am abandonat. Plaja, apa, nisipul au fost atractia vacantei pentru ea. Si inghetata :))

Carucioarele le lasam afara, in curtea hotelului si le luam zilnic la plimbare. Eu plecam cu fetele inainte si SO ramanea in urma sa aduca bagajele. Il asteptam la carucioare, Cristina impacheta pietre in frunze si ii facea pachete lui SO. Poarta de la curtea hotelului era tot timpul incuiata. Pe unde ieseam noi era rampa pentru carucioare si un buton care deschidea poarta. Cand Cristina incerca sa deschida poarta cu batul, SO o deschidea de la butonul de la distanta. A fost convinsa ca o deschidea ea si era intotdeauna tare mandra de reusita. Apoi atarnam bagajele pe carucioare si plecam. De-abia dupa cateva zile am descoperit cat de repede puteam sa ajungem la plaja de la hotel. Desi vedeam oceanul de la balcon, drumul era mult mai sus decat plaja si coborarile erau doar cu scari. Dupa o vreme am descoperit ca exista o coborare pentru carucioare foarte aproape de unde stateam.

Initial – dupa ce ne-a izbit caldura cand am iesit din aeroport -  am crezut ca va si mai cald decat mi-am imaginat eu acasa, dar nu a fost asa. Zilele cu vant erau chiar racoroase.  Am avut haine potrivite pentru vremea de acolo si, in afara de costumul de baie (luat asa, fara prea mari sperante) am folosit toate hainele – si pentru mine si pentru fete. Nu am stat la plaja, dar ne-am bronzat vizibil din mers. La mine se vede pronuntat urma de la ceas, urmele de la ham si dunga de la pantalonii trei sferturi. Ce am uitat sa iau in bagaj, au fost ochelarii de soare, si ai mei si ai Cristinei. Dar s-a rezolvat, ca eu i-am purtat pe ai lui SO, iar el si-a cumparat altii, iar Cristinei i-am luat unii cu Hello Kitty. In penultima zi i-am pierdut pe ai Cristinei – mi-au cazut mie din buzunar, mergand pe dunele de nisip –si i-am luat altii.

Dupa primele zile de mers, SO a facut o batatura urata la picior si pana in ultimele zile s-a protejat de mers mult/intrat in apa, a stat mai mult pansat.

In zilele cu vant puternic ne umpleam de nisip pana in dinti. Se  simtea nisipul izbind pe fata, pe toate zonele expuse, ramanea prins in par. Cand ne asezam sa mancam, chelnerii dadeau intai nisipul de pe masa jos – toti erau dotati cu cate o perie de nisip la cingatoare. De la vant Sara nu putea dormi afara. A reusit sa faca si mucisori, dar nu a facut febra.

Dupa propria apreciere, Gran Canaria e insula unde jumatate din barbati lucreaza ca chelneri, un sfert vand chinezarii, iar 90% din femei fac curat la hoteluri. In statiune predominau hotelurile – putine apartamente sau case ale localnicilor. Ca si in Tenerife, am remarcat pisicile vagaboande tolanite la soare peste tot. Drumul de promenada din apropierea plajei era plina de negri care vindeau ceasuri si ochelari de soare.

Am fost dezamagita ca nu i-am gasit Sarei tort de  8 luni. In supermarketuri nu aveau, iar putinele cofetarii vindeau doar la bucata si aveau torturi imense de 16-20 de persoane. Asa ca am ramas restanti cu un tort.

Drumul de intoarcere a fost fara peripetii, Sara a dormit mult in avion, iar Cristina deloc. Am gasit masinuta in parcare cu un strat considerabil de zapada pufoasa, dar s-a deszapezit usor. Fetele au dormit in masina pana acasa, iar pe Cristina am mutat-o direct la somn in patul ei cand am ajuns. Sara a mai stat treaza, ca ea isi facuse portia de somn.

Cristinisme de vacanta:

“Hai sa ne fugarim!”

Jocul cu aruncatul cu apa pe tati: cand se supara pe tati, facea manutele ”gheara” si scotea un sunet specific, clarificand pentru noi ca arunca cu apa fierbinte, clocotita, rece si in final ”pifitita” (am inteles ca inseamna ”murdara”).

Seara cand ajungeam acasa desena sau scria. La Cristinel, soarele are “petale” (raze). Cel mai adesea scriam nume: “Scrie numelu meu. Scrie numelu Sarei. Scrie numelu tau. Scrie numelu lui tati.”

Cand ne-am intors in Suedia ninsese. Cred ca intr-o discutie cu Ana, Ana a zis ceva de genul “ce pacat ca nu e zapada sa se bucure si copiii!”. Conform Cristinei: “A lins! La noi nu e pacat! La Miruna e pacat! Ca la Miruna nu a lins!”

Un joc inceput de dinainte de vacanta: toata lumea sa stea in paturi, canapele, pe sus, ca pe jos sunt serpi, balene, etc. Cristina despre niste serpi imaginari: ”i-am zdrogit” (storcit)

Ii plac mult expresiile plastice: ii tot zic cand ne jucam: ”am/ai pierdut la mustata!”.

Imi zicea zilele trecute ca doamnele educatoare nu ii trag salopeta peste cizmulite cum ii trag eu, ca ele nu stiu. I-am zis ca ele au multi copii pe cap si nu au timp… “Ceee?? Nu au copii pe cap!”

De cand am venit am schimbat landoul, ca Pufa chiar nu mai incapea. I-am lasat insa caruciorul pe spate si arata ca si landoul, doar ca e mai mare si vede mai mult din el. Duminica noaptea a facut Pufuletul un pic de febra si a primit prima doza de nurofen din viata ei :). Si duminica si luni a fost tare agitata noaptea. O chinuie niste dintisori – cred ca ii ies toti deodata!

Marti seara a facut Cristina febra si, pana azi a stat cu temperaturi de 39-40, dureri musculare si de gat. Acum pare ca se mai domoleste febra, am facut si eu peste 38 azi-noapte si azi cu stare de raceala, dar nu m-a rapus inca la pat. Ar fi si greu sa stau in pat, cu doua pitice active... Sara nu pare inca afectata, iar SO sper ca depaseste momentul, el fiind si vaccinat.

Favoritii actuali (in ordine aleatoare): Bamse, Pippi, Minnie, Elsa (si tot ce e legat de filmul “Frozen”)

Am uitat cu siguranta sa povestesc despre multe dar e si greu sa mi le amintesc pe toate. Initial am sperat ca voi apuca sa scriu de la hotel, dar nu am avut nicio clipa libera pentru asta. Poate data viitoare...