Aventura

Stiu, am avut prea mult curaj, dar asta realizezi abia pe urma. Asa ca nu judecati prea aspru.

A fost innorat toata ziua. Dupa noaptea trecuta (vezi postul anterior), Sara a dormit iepureste toata dimineata. Mai precis nu am prins nicio jumatate de ora libera. Stiti ce greu se curata cartofii pentru cina cu pauze lungi si dese? Si va garantez ca am curatat doar cartofi pentru cina a doi oameni si jumatate, nu galeti intregi.

In fine, pe la 13:30 i-am dat papa (pentru a mia oara azi-dimineata) si mi-a venit ideea ”stralucita” sa ies cu ea la plimbare in Vällingby – in ciuda norilor care n-au lasat sa se vada nicio bucatica de cer toata dimineata. I-am dat papa, am schimbat-o, ne-am pregatit de aventura si la 14:00 am iesit afara. Cand am iesit pe usa, surpriza! Pe geamul de pe acoperisul blocului (cel din fata usii noastre de la intrare) se auzeau cazand picaturi de ploaie. N-am dat inapoi, am coborat cu liftul sa vedem cum arata situatia la fata locului. Sara deja incepuse sa planga. Am iesit in fata blocului (fix in fata usii, nu mai mult). Ploua cu galeata. Burlanul de scurgere nu facea fata. Am verificat pe telefon cand pleaca urmatorul autobuz (ca planul era sa merg si ma intorc cu autobuzul ca sa ajung si la gradinita la 15). Urmatorul autobuz era la 14:23 si mi s-a parut prea tarziu, asa ca am renuntat. Mi-a venit in schimb o idee si mai ”geniala”: sa merg in Vällingby dupa ce o iau pe Cristina, cu ambele pitice.

La 15 cand am luat-o pe Cristina de la gradi se oprise ploaia, era un aer curat si o atmosfera linistita. Ca sa mergem cu autobuzul trebuia sa asteptam in statie 14 minute. Am decis cu Cristina sa mergem pe jos, mai ales ca Sara dormea. Cristina a mers o bucata de drum pe jos, apoi a vrut pe placuta de la carucior. Ceea ce voi nu stiti e ca placuta de carucior e foarte practica dar si foarte galagioasa. Impingeam caruciorul si se auzea de parca mergeam cu o caruta hodorogita pe un drum de tara. Mai ales ca eram intr-un cartier linistit de case unde era o liniste deplina. Nu dupa multa vreme s-a trezit Sara. Pentru ca nu puteam face fata altfel situatiei, ne-am indreptat spre statia de autobuz – care slava Domnului nu era prea departe de unde ne aflam noi. Si asa am ajuns in Vällingby, cu Sara usor scancind in autobuz. Apoi a adormit din nou. I-am luat Cristinei rochita cu Bamse promisa si melcul cu scortisoara, am mai facut cateva cumparaturi si ne-am indreptat spre statia de autobuz sa plecam acasa. Chiar inainte sa vina autobuzul, Sara a inceput din nou sa scanceasca. Am mers cu amandoua pe o bancuta de langa fantani si i-am mai dat Sarei papa, in timp ce Cristina isi savura melcul cu scortisoara. Nu peste mult timp, a inceput sa ploua – la inceput cateva picaturi, apoi a dat-o in ploaie adevarata iar noi am fugit sa ne adapostim in Åhlens – stiam eu acolo o banca unde am mai alaptat. Am plecat apoi direct spre autobuz, dar Sara ar fi vrut sa mai stea in brate. Pentru ca nu am avut unde sa stau (era doar un scaun in zona cu carucioare, unde am asezat-o pe Cristina), am lasat-o pe Sara in carucior, actionand cu suzetica :). Tragedia a fost cand i-a cazut Cristinei prajiturica din mana si a inceput sa plangaceasca. Sara vocifera din carucior, Cristina de afara. Stereo. In final am reusit sa o linistesc pe Cristina promitandu-i alta prajiturica, iar pe Sara cu suzetica. Si cand tocmai respiram linistita, se urca inca un carucior intr-o statie. A trebuit sa ii facem loc, si am mutat-o (cu greu) pe Cristina in afara zonei de carucioare, pe un scaun de unde ne puteam vedea si era cam la 30 - 40 de cm de mine. Pitica a fost tare speriata sa nu o uit in autobuz. A avut la un moment dat impresia ca ma pregatesc sa cobor si a tresarit, vrand sa se dea jos de pe scaun. Am linistit-o si am stat de vorba cu ea pana am coborat din autobuz. Bineinteles, ploaia nu se oprise, dar nu am avut decat vreo 50 de metri de mers pana acasa.

Invatatura de azi: nu iesim niciodata in raport mai mic de 1 adult la 1 pitic (1 adult la 2 pitici clar nu functioneaza!)

PS: Nu, nu a aparut curcubeul!