Nu am dus
pitica azi la gradi, dar s-a trezit la aceeasi ora si i-am respectat programul
de masa/somn. Am iesit cu ea
la plimbare, ca in casa nu mai e la fel de distractiv. Am trecut pe la moasa sa
ii prezentam problema noastra din pampers. I-am zis ca folosim benpanthen si,
la indicatiile asistentei de marti si inotyol. Ea ne-a recomandat sa iesim
afara pe patura si sa o tin fara pampers...Eh, am prins ideea ei, dar pe pitica
afara in fundul gol nu o las. In primul rand pentru ca e vremea capuselor, si
cand o las prin iarba prefer sa fie mai acoperita, iar apoi ca ea nu mai sta
demult intr-un loc si imi imaginam poza in care copilul despuiat prin iarba e
manjit tot de treaba mare. Acestea fiind zise, am aplicat ideea moasei inauntru. Dupa indelungi
cugetari cum sa fac sa o fac, am imbracat pitica in rochita si cu chilotei
normali. Am vrut sa o tin in cadita ei de baie (fara apa, normal), ca in cazul
in care vine ceva, sa avem protectie. Bineinteles ca nu am reusit, cu toate
cartile si jucariile din casa, tot nu a vrut sa stea in cadita. Cel mai de
efect a fost plimbatul cu cadita, nicidecum jucariile, oricum. In fine, am
mutat tabara pe balcon: paturica impermeabila, perne, carti. Nu a stat nici
acolo foarte mult, ca nu are ea stare. In final am renuntat sa mai incerc sa o
tin intr-un loc, desi asteptam infrigurata momentul. Nu a intarziat sa apara, noroc ca a fost decat nr
1. Am luat-o pe sus,
pus chiloteii la spalat, ridicat rochita si pus copilul in cadita la spalat.
Bineinteles ca a cazut rochta, s-a udat, am dat-o jos, am scos copilul, sters,
imbracat pus pampers si trimis la joaca. Curatat locul cu pricina din casa, si
toate astea au durat cam 15 minute cred. Pana la urma nu stiu unde as putea sa mai tin copilul fara pampers in afara
de baie.
Dupa ce am fost
la moasa am trecut prin supermarket sa mai luam de-ale gurii, ca sa nu mai fim
nevoiti sa ajungem si in week-end la supermarket, ci sa avem timp de odihna si
relaxare, sa ne bucuram de vremea frumoasa de afara.
Si, daca tot ajunsesem
in Vällingby, am trecut si pe la cateva magazine sa vad ce as putea sa ii mai
iau piticei pentru gradi. La Kapp Ahl erau reduceri, dar nu am gasit nimic
frumos si/sau util. La Lindex nu m-a tentat nimic, iar la H&M aveau niste
bluzite de bebei vesele si subtiri, perfecte de vara. Erau reduse de la 80 SEK
la 50, doua bucati, asa ca am profitat si i-am luat doua seturi. La casa am
primit un card-cadou cu 50 SEK cu care pot sa imi iau altceva de la ei. Super
oferta: platesc 100 (in loc de 160) si primesc 50 inapoi. Asa mai zic si eu! Mi-am
scos parleala de la sosetele de la Lindex de 45 SEK doua bucati... dar deh,
macar nu aluneca pitica in ele!
Cam asta a
fost sesiunea de shopping de azi. Pitica progreseaza pe zi ce trece. Vrea sa ii citesc intruna din carti (dar
nu asculta ce citesc si nu e atenta ce ii arat), iar azi a invatat sa se urce
si sa coboare singura de pe canapea. Urcatul e usor, coboratul i-a iesit pana acum bine. Simt ca urmeaza o
perioada de cazaturi. Sta cat mai mult in picioare si merge sustinuta doar de o
manuta.
Azi i-am
scos piscinuta pe balcon si am lasat-o sa se balaceasca un pic si sa se joace
in ea. Si tot azi am impartit
semintele de dovleac, pentru ca nu mai merge sa mananc ceva fara sa ii dau si
ei. Si, i-au placut, evident :)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu