joi, 30 aprilie 2015

O greseala si te-ai ars!



Nu am reusit sa iesim cu Cristina la joaca duminica si i-am promis ca o duc eu luni. Am luat-o de la gradi cu trotineta si am plecat spre masina de lemn. Pe drum, am sunat-o si pe mama Aliciei sa ne intalnim la joaca. Ne-am mai oprit un pic si la un alt loc de joaca, sa mai incercam si alte leagane si tobogane, sa vedem daca sunt mai bine unse, daca aluneca mai bine, iar apoi am ajuns la binecunoscuta masina de lemn, unde am stat vreo trei ore si mai bine. Toate bune si frumoase, am plecat acasa impreuna cu Alicia, iar cand ne-am despartit, Cristina a mai vrut un pic si in spate, la catel. Am trecut si pe acolo, Sara era deja plictisita, vocifera in carucior. In final am convins-o pe Cristina sa mergem acasa. La intrarea in bloc avem un ritual: eu trebuie sa inchid ochii, Cristina baga codul, deschide usa si ne invita pe rand sa ne uitam: ”Uite balconule, uite soare, uite frunze, uite mami, uite Sara”. Daca deschid ochii inainte sa imi zica ea, inchide usa si o luam de la capat. Nu am voie sa intru cu caruciorul pana nu se uita si Sara (uneori ia ceva timp...). Apoi trebuie sa inchid iar ochii, Cristina apasa butonul de la lift si incepe: ”Uite usa, uite scari, uite mami, uite Sara.” In lift apasa destul de repede butonul 4, doar ca luni nu stiu din ce cauza, nu se grabea sa il apese. Se inchisese usa la lift si noi stateam acolo, uitandu-ne la butoane. La un moment dat, liftul a plecat, chemat de altcineva. Atunci am apasat eu butonul 4, ca sa nu ne mai oprim si la alt etaj. Tragedie! A inceput jalea, si asa am intrat in casa. Ce conteaza ca induri 4 ore de joaca, daca apesi butonul din lift???
Marti am fost din nou la masina de lemn. De data asta fara Alicia. Dupa vreo trei ore, am reusit sa o conving sa mergem acasa. Cu greu, foarte greu am luat-o de la leagane, tobogane, mai vroia un pic si aici, un pic si acolo, si hai si la balansoar un picut... Ne-am urnit in final si, pentru ca am refuzat sa merg cu caruciorul pe maidane – regula e sa merg cu caruciorul fix dupa trotineta ei, deloc mai in dreapta, stanga sau Doamne-fereste in fata ei – am fost trecuta pe lista neagra din nou!
Ieri nu am mai mers la joaca pentru ca era tare frig, batea un vant rece si cerul era intunecat de nori grosi cenusii. Bine am facut, pentru ca a batut un vant puternic toata ziua si mai tarziu a si plouat.
Sa vedem azi din ce cauza voi ajunge pe lista neagra!


Din Vällingby Centrum:


Update: Bila neagra de astazi am primit-o pentru ca am calcat cu caruciorul batul de vreo doi metri pe care il tara Cristina spre casa si pe care trebuia sa il urmez cu sfintenie... doar ca l-am urmat prea aproape.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu