marți, 14 iunie 2011

Urmarite de masinute



Ieri a fost o zi destul de linistita. Dupa-amiaza am iesit tot in celebrul Vällingby. Pare cel mai convenabil loc de plimbare: are si soare si umbra, si galagie si liniste, e suficient de departe sa reusim sa ne petrecem o ora si jumatate pe afara, dar suficient de aproape ca in caz ca apar situatii neprevazute sa fim inapoi acasa intr-un sfert de ceas si are si magazine de unde ne putem face aprovizionarea.
La intoarcere, pe langa niste blocuri, am dat de doua masinute de tuns iarba care isi faceau treaba. Cand le-am vazut era deja tarziu sa mai aleg alt traseu, asa ca am trecut in viteza pe langa bucata de iarba pe care o tundeau. Nu ma intelegeti gresit, imi place la nebunie mirosul de iarba proaspat tunsa, dar prin praful pe care il fac nu prea imi place sa trec cu carutul, ca de altfel nici prin zgomotul infernal pe care il produc (nu degeaba poarta baietii care le opereaza casti de protectie). Acum, nu mai aveam cale de intoarcere, asa ca am grabit pasul cat am putut. Erau doua masinute si taiau iarba in forma de dreptunghi, mergand pe lungimea si latimea acestuia dinspre exterior spre interior. Noi mergeam paralel cu lungimea. Degeaba mi-am calculat eu trecerea astfel incat sa stau cat mai putin in preajma lor! Cat am mers pe acolo au fost permanenta in spatele nostru. Eu grabeam pasul, ele tot la o aruncatura de bat in spatele nostru erau. Mai aveam decat sa alerg, dar cand atinsesem viteza necesara sa imi iau zborul, se terminase zona verde si clar, scapasem de ele. La blocul urmator, alt spatiu verde. Nu realizasem ca atunci cand depaseam eu zona in care erau masinutele ele terminau de tuns iarba de acolo, astfel incat au ajuns odata cu noi in zona urmatoare. Iar am grabit pasul...si intr-un final am mers mai repede decat lucrau ele si am scapat de urmarirea zgomotoaselor.
Micuta mea nu a avut nicio problema cu incidentul, dar o sa am grija pe cat posibil sa nu se mai repete. Ne-am continuat drumul spre casa in miros de iarba proaspat taiata - se pare ca toata iarba din cartier se taie in aceasi zi.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu