marți, 21 aprilie 2015

Week-end



A mai trecut o saptamana si in sfarsit primavara se face simtita si pe la noi. Au inflorit copaceii galbeni, ghioceii albi si brandusele s-au trecut, mai sunt inca in floare viorelele si ghioceii galbeni, iar ciresii din Kungsträdgården incep sa infloreasca. Acolo am fost noi sambata, sa ii vedem. Era mare aglomeratie, era si un festival japonez pe acolo, plus ca a inceput sezonul turistic. Am fost coplesiti de atata lume, asa ca, dupa ce am facut o poza la ciresi, ne-am continuat ziua plimbandu-ne pe malul apei. La sfarsit, am luat barca spre metrou, apoi metroul si am plecat acasa. Planul era sa mancam in oras, dar, pentru ca toata lumea era obosita, ne-am intors la cuibusorul nostru linistit.
Poze de sambata:





 












Si am avut si tort (cheesecake New York):


Duminica am iesit la joaca la masina de lemn:









A fost prima zi cand am incaltat-o pe Sara si, desi a fost tare suparata initial, nu stia cum sa traga mai tare de ghetute, acum pare ca se obinuieste cu ele.


Luni am batut recordul la iesit afara cu Sara. Am mers la plimbare de doua ori dimineata, pentru ca nu avea stare in casa. Am fost doar prin cartier si am lasat-o pe iarba la joaca – o incantare. A treia oara am iesit cand am mers sa o luam pe Cristina de la gradi. Si a fost si o a patra oara, seara, cand Sarei ii era somn si m-am gandit sa le scot afara – Sara sa doarma, Cristina sa se joace. Exact cand ne pregateam de iesire, a venit si SO de la serviciu, asa ca am iesit cu totii la masina de lemn – SO si Cristina cu bicicletele, eu cu Sara cu caruciorul.


Si a gustat Sara ieri si pamant, si nisip, si bete si iarba...
Ii tot zic piticei “aia-baia” cand face o prostie – un suedism pe care la Cristina nu l-am folosit. O zic pe ton grav si certaret, sa inteleaga ca nu e bine ce face. De curand a inceput sa imi raspunda:
Eu: ”Aia-baia, Sara!”
Sara: ”Ba-ba-ba-ba!”
Ieri am invatat-o sa faca precum indienii. Mi-am amintit de la Cristina ca a amuzat-o tare cand era mica. A prins imediat si la Sara, face si ea.

Ce mai zice Cristina:
Cristina: "Stii tati, azi m-am jucat cu Dima. dar Dima a plecat azi de la gradinita inaintea mea."
SO: "Aha, Dima are vreun fratior sau surioara?"
Cristina: "Nu stiu."
SO: "Aha, nu stii."
Cristina: "Eu o s-o intreb.. da... si-o sa-i zic ca miroase urat la noi in casa!"
(miroasea urat de la ceara de epilat pe care am incalzit-o prea tare in baie)

Cristina: ” Mami, cine-a mutat bosca asta?” (boxa de langa televizor, o stersesem de praf si probabil am deplasat-o un pic)

Cristina: "Cee? Fumeaza mancarea?"
(a dat apa in foc si ieseau aburi/fum de pe plita aragazului)


miercuri, 15 aprilie 2015

La multi ani, Sara!



La noi sarbatoarea continua: ”micul” (asa e numit cel mai mititel membru al familiei) nostru a implinit 11 lunisoare. La multi ani, piticot vesel si energic!
Asa ca ieri am avut tort:




(chiar daca nu se vede, va spun eu, pentru ca in Suedia se recicleaza tot (mai nou si hainele sunt subiect de reciclare), eu am reciclat ”iepurele”...tortul de mai sus are o parte cu capsuni, o parte cu zmeura).

Sarbatorita:

 
I-am gatit Sarei saptamana trecuta si a papat foarte bine. Asta m-a incurajat sa ii mai fac si saptamana asta ceva: tocanita de cartof, cartof dulce, morcov si pastarnac. Ii dau fie cu branzica, fie cu carne. Galbenusul prefer sa i-l dau in continuare separat, sa il pape pe tot. Cred ca reusita se datoreaza faptului ca nu ii mai pasez mancarea, fierb legumele cubulete si apoi le strivesc cu storcatorul de rodie (nu se numeste asa, normal, e storcatorul de fructe pe care l-am luat din tara - ca zacea degeaba prin Bucuresti -  cu scopul de a stoarce rodia cu el).
Pana ii pregatesc mancarea, ii dau fie un pic de banana, fie bucati de castravete, ieri i-am dat jumatati de rosiute si azi a gustat si niste feliute de ridichi (se tot intindea dupa ele) si cred ca i-au si placut.
Papa din cand in cand si cate o bucatica de covrigel, mai ales cand pare ca o deranjeaza dintisorii.
Ieri a primit jucarii noi de apa – caracatita. O avea si Cristina, dar, pentru ca ale Cristinei erau vechiute si piticei ii place mult sa se joace cu ele in cadita, acum are si ea.
Azi i-am luat suzetele noi. Mai in gluma, mai in serios, ramasesem cu o suzeta si cand era nevoie de ea nu era de gasit. Cristina a remarcat suzeta noua de la gradi: ”Ceee??? Suzeta galbena??? N-am mai vazut asa ceva!!!”
Nu mai tin minte cand de cand nu s-a mai trezit Sara dupa 8. Ieri m-am culcat odata cu ea, dar tot am tras de mine sa ma ridic din pat la 7:30 cand i s-a parut ei un moment potrivit sa mergem la joaca in living. Se pare ca am nevoie de mai mult somn ca bebelusul. Ieri la 9 ieseam la plimbare, azi am reusit sa mai trag de timp: am schimbat bebelul, dat papa, baut cafeaua, strans vasele din masina, facut branzica pentru bebe, spalat rufele Cristinei, facut papa piticei, scos gunoiul, dat cu aspiratorul prin casa si, pe la 11 de-abia ne-am urnit afara. A dormit vreo 45 de minute – o ora de dimineata. Dupa amiaza ne-am chinuit mult cu somnul, ca era obosita si am incercat sa o adorm in living, dar cum parea ca reusesc, venea ”Elsa” la noi, sau trantea ceva, sau ne striga ceva, iar pitica, numai ochi si urechi se trezea brusc.
In randul bebelusilor din casa noastra se poarta bataia in nasuri. O distreaza tare mult sa ne batem in nasuri si, cand ma opresc eu incepe ea.

Logica:
Cristina: ”Mami, noi tre’ sa avem o camera ordinata si una dezordinata.”
Eu: ”Cum asa?”
Cristina: ”Pai daca vrei sa stai intr-o camera dezordinata, vii la mine in camera si daca vreau eu o camera ordinata vin la tine.”
A propos de camere, la Cristina nu mai pot face curat, ma depaseste. Nu am unde sa dau cu aspiratorul, nu pot muta nicio jucarie, ca ma prinde ”politia”. I-am reorganizat jucariile acum vreo doua saptamani, dar tot strange ca soricelul, isi duce in camera jucariile care ii plac si cu care nu vrea sa se joace Sara.
Intr-una din zilele trecute m-a surprins: din proprie initiativa a facut un iepuras si un pui (cu creasta roz), plus o plansa cu animalute de spuma. Puiul sta pe un pahar, sa nu i se striveasca aripile:



 



marți, 14 aprilie 2015

La multi ani, Cristina!



Am sarbatorit Pastele in liniste (la figurat doar), la locul de joaca preferat al Cristinei: Junibacken. Sambata ne-am pregatit cat de cat, am facut doi cozonaci, niste oua rosii si un tortulet pentru pitica. Am iesit pe afara in cartier, am mers la Ica sa cumparam vestita inghetata de sambata si apoi ne-am dus la joaca la masina de lemn. Duminica ne-am trezit cu grija, am finisat tortul, am bagat mielul la cuptor si, la fix 10:18 i-am cantat Cristinei ”La multi ani”.
Dupa ce am mancat, am plecat la joaca: cu metroul, apoi cu barca, apoi un pic pe jos. Ne-am intors franti de oboseala (noi, ca piticele pe la 21 inca mai zburdau prin casa) si ne-am pregatit de o noua saptamana.
Sara are o perioada dificila, eu presupun ca ii da unul din dintisorii de sus. E plangacioasa si roade tot. Nu doarme bine noaptea si nici ziua uneori.



Bau!


Un pupic umed bebelicesc de "bun-venit":


De Paste:




Tortul Cristinei (decorat in conditii de stres maxim :)) :


Hotul la pungi:


Primavara asta se poarta mustar :D:




Cu Cristina, in drum spre casa (un pic ocolit), salutam iepurasul (saptamana trecuta):


Cozonacii de Paste (conform lui SO: "nu cred ca mi-am mai dorit vreodata sa gasesc mai mult aluat in cozonaci"):


Biciclistii in pauza de inghetata:


La Pippi:


3 zile mai tarziu (adica azi, sper ca se remarca diferenta):


Cu Minnie obosita, spre gradi:


Am remarcat in unele poze ca arat ca un zugrav. Nu va speriati, nu e var, sunt manutele piticului care se agata de hainele mele intruna :)!

A venit Iepurasul si anul asta:
Pentru pitic a adus:
Pentru sarbatorita:


Si bineinteles ca a mai primit si de la noi un puzzle cu... Elsa!
La multi ani, Cristinel! Sa fii sanatoasa si voioasa, sa cresti mare (mai incet) dar sa ramai mereu copilul vesel de azi! Se poate oare?!